L-am cunoscut pe Graham Greene pe drumul cu mătușa și, încă de atunci am fost convinsă că întâlnirea cu el este o aventură. Nici Omul nostru din Havana nu m-a dezamăgit.
Dacă Omul nostru din Havana ar fi un film, ar lua toate premiile de comedie, aventură și suspans la un loc. Este plin de schimbări de situații, de poveste, de adrenalină. Iar personajele sunt o delectare. Ți le poți imagina cu lux de amănunte și te vei trezi că le îmbogățești cu alte detalii nespune nicăieri de Greene. Vânzătorul de aspiratoare, doctorul german, spioni de toate felurile, cubanezi și polițiști, un buchet enigmatic despre care vei povesti tuturor cunoscuților tăi. Căci Omul nostru din Havana este una dintre acele cărți pe care le povestești mereu la petreceri, ca pe o glumă bună. Nu vă spun mai multe despre intriga romanului pentru că cel mai bine e să descoperi singur ce se întâmplă pe fiecare pagină.
Romanul lui Graham Greene a fost ecranizat în 1959, cu Sir Alec Guinness în rolul principal.