Nu se știe când a apărut volanul în creațiile vestimentare, dar, cu siguranță, a fost unul dintre primele elemente de design autentic.
Volanul nu are nici un scop practic. Nu ține de cald și nu te ajută să-ți cari cheile. Presupune material suplimentar, tehnică pentru croitoreasă și multă muncă pentru călcătoreasă. Dar volanul, cu nenumăratele sale forme și dimensiuni, cu volumul său fantastic și cu nebunia liberă a creației a cucerit lumea modei. Am găsit volane pe cămășile muschetarilor și ale piraților, pe jupoanele țărăncilor, pe hainele de blană ale regilor. Volane apar pe hainele bebelușilor și pe bonetele femeilor bătrâne. Nu lipsesc nici din rochiile de mireasă, nici din costumele pentru birou. Ce mai, volanele sunt primite peste tot, sezon după sezon, fără vârstă și fără plictiseală.
Chiar dacă în zilele moderne bărbații au cam renunțat la acest detaliu, prezentările marilor creatori de modă nu îl uită. Pentru un volan perfect este nevoie de multă măiestrie, de o cunoaștere foarte bună a proporțiilor și a materialelor, de fizică și geometrie. Pentru un designer, un volan este mană cerească. Îl aplică după inspirație, pe orice produs vestimentar și în orice parte a acestuia. Purtătoarei îi revine sarcina de a-și armoniza propria geometrie cu cea a volanului. Pentru că un volan cu siguranță va atrage atenția și va schimba proporțiile.