Concursul naţional de creaţie literară „Ion Creangă” – POVEŞTI

Ai încercat vreodată să spui o poveste? Dar s-o scrii? A 25-a ediţie a concursului de creaţie literară “Ion Creangă” îţi aşteaptă poveştile până pe 31 martie 2017.

Ne-am făcut oameni mari cu poveşti. Deşi copiii sunt cei mai mari devoratori de poveşti, personaje imaginare şi animale care vorbesc, totuşi adulţii îşi iau doza proprie de poveşti. Ne inspirăm, ne regăsim, fugim de realitate într-o lume unde totul este posibil dintr-o mişcare de condei. Aşadar, dacă simţi că ai de spus o poveste, fie că eşti copil sau adult, concursul te aşteaptă.

La concurs pot participa români care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina). Manuscrisele vor fi scrise în limba română (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii” sau „Poveşti scrise de adulţi”. Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate. Concurenţii vor expedia lucrările în plic timbrat (imprimate), până la data de 31 martie 2017 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747/499488. De asemenea, în plic va trebui inserat formatul electronic al lucrărilor.

Juriul va acorda câștigătorilor o serie de premii în cadrul evenimentului „Zilele Bojdeucii” (aprilie 2017), iar poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul Poveştile de la Bojdeucă, care va fi lansat în luna aprilie 2018.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *