23 de lungmetraje, 12 documentare și 49 de scurtmetraje lansate în cinematografe sau festivaluri în 2017 au intrat oficial în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo 2018. Nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunțate la finalul lunii februarie.
Gala Premiilor Gopo, este cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România. Cea de-a XII-a ediție va avea loc pe 19 martie 2018, în București.
Printre filmele eligibile la categoria lungmetraj de ficțiune se regăsesc “Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer), câștigătorul Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică la Berlinale, “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), propunerea României la Premiile Oscar, “Aniversarea” (r. Dan Chișu), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), producții românești aflate în fruntea clasamentului în ceea ce privește succesul la box-office precum “Octav” (r. Sergiu Ioan Celebidachi), “Ghinionistul” (r. Iura Luncașu) și “6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), sau debuturile în lungmetraj “Marița” (r. Cristi Iftime), “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) și „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu).
Cele mai populare documentare românești ale anului 2017, “Țara moartă” (r. Radu Jude), “Planeta Petrila” (r. Andrei Dăscălescu) și “Ouăle lui Tarzan” (r. Alexandru Solomon) se regăsesc printre cele 12 titluri înscrise la categoria Cel mai bun documentar, alături de “Eu sunt Hercule” (r. Marius Iacob), “Procesul” (r. Claudiu Mitcu) sau “Lovesc, deci exist” (r. Marius Barna).
Lista filmelor ce concurează pentru Cel mai bun scurtmetraj cuprinde titluri de ficţiune, documentar și animaţie, prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional sau internaţional al anului trecut. Dintre cele 49 de titluri înscrise, amintim: “O noapte în Tokoriki” (r. Roxana Stroe), “Scris/Nescris” (r. Adrian Silișteanu), “Doamna Ghica” (r. Cătălin Mesaru, Cătălin Moise), “Sechestrați fără voie” (r. Tudor Botezatu), “No Man’s Land” (r. Marius Olteanu), “Când afară ninge” (r. Conrad Mericoffer), “Sisif 2.0” (r. Toma Peiu, Luiza Pârvu), “Cord” (r. Ioachim Stroe), “Petrecere privată” (r. Octav Chelaru), “Offstage” (r. Andrei Huțuleac).
Industria imaginilor mişcătoare ne fascinează şi ne copleşeşte. Uimiţi în faţa ecranelor uităm tot mai des de lumea din jurul nostru. Atunci când irealul doboară realul nu ne mai rămâne decât să se transformăm în stane de piatră. Ideea de la care a pornit industria cinematografică a fost educaţia, răspândirea informaţiilor, aflarea ştirilor şi desluşirea istoriei. Pas cu pas, divertismentul şi-a făcut loc şi a înlocuit mai tot ce era important. Astăzi, râdem la comandă, plângem tot aşa şi admirăm stele de carton. Învăţaţi din filme, nu le lăsaţi să vă conducă. Cel mai bine vă spune povestea cartea lui Terry Pratchett, Imagini mişcătoare.