Dacă vrei să ții pasul cu cei din jurul tău, cuvântul de ordine este acțiune. ”Ce mai faci?”, te întreabă prietenii. Ar putea părea o întrebare generică, dar nu este. Ferească Sfântul să răspunzi ”Nimic”! Își vor face griji seriose pentru tine și starea ta de sănătate. Apoi își vor revărsa sacul de recomandări, care de care mai pline de empatie și… acțiune. Până și când vine vorba de relaxare trebuie să faci ceva. Măcar o călătorie, o aventură, o ”prima dată când”.
Bunica avea o recomandare pentru stările mele de plictiseală infantilă: ”Ia-te cu mâinile de fund și sări în sus!” La început chiar îi urmam sfatul și, după câteva ture de sufragerie în poziția amintită, mă tăvăleam de râs și uitam de plictiseală. Apoi am început să mă simt ofensată de această recomandare și să-mi rezolv singură plictiseala în alte feluri. Și mai târziu, am observat că nu-mi mai permit momente de plictiseală. Fiecare secundă trebuie umplută de acțiuni, de realizări, de fapte. Să stai degeaba este culmea lenevelii și complet inacceptabil. Dacă cumva îmi scapă vreo secundă de ”făcut nimic”, nu doar că toată lumea ridică din sprâncene, dar mă și simt vinovată că stric ordinea universului.
Vorbitorul de engleză îi spune ”the glorification of busy”.Trăim vremuri în care suntem încurajați să întreprindem acțiune după acțiune, de dimineața până seara. Paleta de acțiuni e largă, ce-i drept, dar să nu faci nimic nu se acceptă. Vacanțele și weekendurile trebuie trăite la intensitate maximă și documentate cu fotografii ca să-i inspire și pe alții. Dacă vrei relaxare, e musai să vezi țări străine, să descoperi poteci nebătute, să mănânci la restaurant și să nu stai nici o clipă. Tot musai e să ai familie, casă, mașină, un serviciu solicitant, treburi casnice, cumpărături și activități sportive. Iar când te lasă bateriile de tot, poți totuși să citești o carte, să vezi un film sau să vorbești cu prietenii. Nu, să stai și să privești în soare nu se admite.
Pandemia ne-a închis pentru o vreme în casă și a încercat să ne dezvețe de alergat de la o activitate la alta. Nu tu două ore în trafic până la birou, nu tu vizite zilnice la mall, nu tu mâncat în oraș, nici măcar rufele de spălat nu se mai adunau ca altădată. Asta a creat mai multă panică decât orice altceva. Tone de sfaturi și de vinovăție s-au revărsat din toate părțile. Ce ne facem, fraților? Cât a durat starea de urgență, toată lumea a bâzâit ca o muscă rămasă captivă în casă. Iar când s-a dat liber la relaxare, am țâșnit la fel ca sus-amintita muscă. Să facem!
Dar de ce ar fi atât de greșit să mai și stăm din când în când? Pare o blasfemie, dar dacă analizați un pic veți vedea că nu prea sunt argumente raționale în spatele acestei disperări generale după activitate. Însă este foarte multă presiune comercială. Activitățile noastre sunt consumatori pentru produsele altora. Și cu cât mai mulți consumatori, cu atât mai bine. Așa că în loc să ni se spună direct să le cumpărăm produsele, ni se induce vinovăția că nu facem destul. Și noi o dăm mai departe celor din jurul nostru. Încet, încet nimeni nu mai știe să fie fericit sau măcar mulțumit, nu mai observă cu adevărat ce se întâmplă în jur, nu mai gândește cu cap și coadă. Alergăm ca șoricelul pe rotiță, speriați de faptul că ne-am putea opri într-o zi, dar fără să înțelegem nici de ce alergăm, nici ce ne sperie.
Relaxare înseamnă să-ți dai voie să te plictisești. Mi-e dor de vremurile când nu-mi calculam numărul de activități zilnice și mă duceam fericită la culcare chiar și în zilele în care tot ce făcusem era să țopăi prin sufragerie într-o poziție ciudată. Nici lucrurile, nici activățile nu pot înlocui acea stare de profundă relaxare pe care o găsești doar înăuntrul tău. Cînd îți dai voie.
Credit foto Arie Wubben on Unsplash
Ha ha, mi-a plăcut foarte tare remediul bunicii tale! Super articol!