De când a început pandemia și am fost forțați să ne limităm din ce în ce mai mult la spațiul propriei case, suntem într-un proces continuu de amenajare de interior. Avem nevoie de spațiu pentru a lucra de acasă. Avem nevoie de spațiu pentru a face școală on-line. Avem nevoie de spațiu pentru experimente culinare. Pe scurt, avem nevoie de spațiu.
Ca orice persoană care trăiește în secolul al XXI-lea, punem semnul egal între amenajări interioare și cumpărare de mobilă și obiecte de decor. Nu putem amenaja un spațiu fără a-l umple cu mobilă, sisteme de organizare, covoare și multe alte obiecte care par a ne face apartamentele și casele să arate ca în reviste. De cele mai multe ori, rezultatul nu are nimic în comun cu imaginile din reviste. Și asta pentru că accentul nu trebuie să fie pe obiecte, ci pe spațiu.
Din păcate, trăim în spații foarte mici. Aglomerările urbane presupun traiul multor oameni pe suprafețe restrânse, construcția pe verticală și reducerea spațiului personal pe cât posibil și mai mult. Nu ne ajută nici moștenirea comunistă. Și nici cea capitalistă în care spațiul de locuit costă mai mult decât salariul pe 30 de ani. Cu toate acestea, avem nevoie de spațiu, cu atât mai mult cu cât începem să înțelegem că de acum înainte multe lucruri vor depinde de noi.
Așadar, cum ne amenajăm casele ca să avem și spațiu pentru lucru și pentru joacă și pentru gătit și pentru citit? Păi, simplu. Facem rost de niște spațiu. Nu, nu vă propun o vizită la Ikea ca să cumpărați rafturi și cutii. Vă propun o revoluție internă în urma căreia multe obiecte de care nu aveți nevoie, pe care nu le folosiți sau pe care ați uitat că le aveți să înceapă o nouă viață în altă parte. Scopul acestei revoluții este să puteți vedea pereții și dușumelele casei. Acceptați provocarea?
Adepții minimalismului au diferite abordări. Unii aruncă totul deodată. Alții analizează fiecare categorie de obiecte și aleg ce rămâne și ce nu. Alții pur și simplu nu mai cumpără nimic până când nu devine într-adevăr o nevoie, consumând astfel din obiectele acumulate. Dar am găsit și o altă abordare, care mie mi s-a părut mult mai echilibrată și consistentă. O metodă care inversează mania acumulării și chiar dă dependență: scapă de un obiect în fiecare zi.
Să renunți la un obiect în fiecare zi nu pare înspăimântător. Și nici nu este. Am început cu obiecte simple, cum ar fi lucrurile stricate, sticlele și borcanele goale, cosmetice expirate și așa mai departe. Unele au luat calea reciclării, altele și-au găsit slujbe noi, poate chiar la mine în casă. De exemplu, borcanele au ajuns la mama pentru că știu că le voi primi pline cu dulceață și zacuscă la toamnă. Cutiile de carton primite cu diverse produse livrate acasă au ajuns organizatoare pentru șosete, șuruburi, unelte și alte obiecte mici. Hainele și lenjeria de pat pe care nu le mai folosesc și pe care nici alții nu le pot folosi au ajuns cârpe de praf, prosoape de bucătărie sau cârpe pentru curățenie. Cu cât observi mai mult câte lucruri nefolositoare ai adunat, cu atât îți vin mai multe idei ce să faci cu ele.
Dacă ai trei mixere și folosești doar unul, poate altcineva le-ar putea folosi pe celelalte două, iar tu ai avea din nou spațiu. Poate dacă ai da la reciclat cursurile din facultate pe care nu le mai citești de 20 de ani, ai avea loc pentru cărți. Poate dacă n-ai mai avea 50 de tricouri, ai face mai rar ordine în dulap. Timpul și spațiul sunt resurse prețioase. În plus, produc energie. Când vezi pereții la față pentru prima oară în 30 de ani, ai din nou aer. Și libertatea de a face orice. Tot ce trebuie să faci este să găsești altă casă sau o utilizare câte unui obiect pe zi. Simplu, nu?