Suntem în plin sezon de festival și orice temă pare una bună. Avem festivaluri de muzică, evident, dar și de artizanat, delicatese culinare, street food, artă stradală, teatru, film, flori și multe altele. Un fel de flori, fete sau băieți, melodii și cântăreți, dacă vă amintiți jocul anilor 80. Nu ne înțelegeți greșit, ne bucurăm de un festival bun la fel ca toți ceilalți, dar simțim că, ușor-ușor, se depășește o limită. Și în vâltoarea celor care umplu pereții de social media cu poze de festival se ridică vocea celor care simt nevoia de echilibru.
Nu este nimic greșit în a organiza un festival de muzică în inima orașului, lăsând undele să ajungă până departe și să combată canicula. Dar când numărul de decibeli deranjează mai multe persoane decât încântă, e nevoie de o reechilibrare. Există ore de somn. Și aproape toți le ignoră. Există limite de decibeli. Și aproape toți le ignoră. Ca neparticipant la festival, nu poți face mai mult de o plângere la poliție. Dar ca participant la festival, poți. Poți să pleci la ora stabilită. Poți sa nu te mai duci data viitoare. Poți renunța la distracție de dragul echilibrului, dar vrei?
Nu este nimic greșit în a organiza un festival înafara orașului, mutând agitația și parcarea pe vreun spațiu verde oarecare. Dar când ajungi cu festivalul într-o rezervație naturală, populată și de alte specii decât cea umană, e nevoie de o reechilibrare. Pentru că nu mai este festival, este invazie. Ne lăudăm cu sălbăticia Carpaților și o lăsăm pradă boxelor și roților de mașini. Ne lăudăm cu unicitatea Deltei și vărsăm turiști cu nemiluita de bagaje și gunoaie de dragul oricărui festival ne vine în minte. Vrem cu tot dinadinsul să promovăm aceste zone turistice și o facem stricând echilibrul natural și, în cele din urmă, distrugându-le. Așa cum Babele nu mai au fir de iarbă în jurul lor de tropotele turiștilor, tot așa faima va reduce la tăcere și deșert și alte locuri binecuvântate de natură.
Ce putem face? În primul rând să nu participăm, căci buzunarul doare cel mai tare. Apoi, nici să nu împrăștiem vestea. Mai putem trece pe acolo la ceas de liniște, să mai ridicăm câte un gunoi și să mai dăm câte o îmbrățișare, poate să mai plantăm câte ceva. Și mai putem convinge unul, doi să nu dea ghes chemării la distracție când vine cu un preț așa de mare. Căci suntem parte din natură și nimic fără ea. Și oricât am zice că nu e despre noi, este.
Photo by Kyson Dana on Unsplash