ZMEU București

Zonă magică de experiment urban

1

Fantezii de toamnă. Cu dovleac.

dovleac_001Toamnă. Octombrie încă. Cine e vedetă? Nimeni altul decât bondocul sezonului – dovleacul, științific zis Cucurbita Maxima – uriașul reprezentant al familiei Cucurbitacee (bostănoasele adică), din care mai fac parte pepenele, castravetele și o varietate mare de tărtăcuțe. Străzile, piețele și, mai ales, centrele comerciale se umplu de dovleci. Nu-i tarabă fără dânsul.

Odinioară, dovleacul ne aducea aminte de caleașca Cenușăresei. Mai nou, îl asociem  cu Halloween, tot după moda occidentală. Odată cu sărbătoarea, am importat însă și noi soiuri de dovleci, atât de decor, de sculptat, cât și comestibili. Desigur, aveam și noi dovlecii noștri neaoși, mari și pântecoși, ce se comercializează în piață, cu felia, căci altfel nu i-am putea dovedi, dar noul este întotdeauna tentant și, uneori, are și avantaje.

Îl cunoașteți pe Hokkaido? Numele lui ne duce cu gândul departe, în Țara Soarelui Răsare, care de aici, de la distanță, ne pare a fi leagănul tuturor cucurbitaceelor. Parcă vedem vrejurile întinzându-se deimg_4580 la o insulă la alta a arhipelagului, nu? Aș, de unde! Eroare, dragilor! Dovlecii au ajuns în Japonia aduși cu barca de portughezi, care nici ei nu veneau cu ei chiar de acasă, ci îi culeseseră de pe undeva din America de Sud (încurcat mai e vrejul poveștii!). Un pic mai aproape de zilele noastre, după ce sloboziră două bombe, americanii presărară și noi soiuri de dovleci de care s-au ocupat niște savanți pricepuți, și uite-așa, din repetate încrucișări, se născu Hokkaido: portocaliu intens, pântecos ca orice dovleac care se respectă, dar … doar ceva mai mare decât o tărtăcuță. Foarte aromat însă.

Chiar se gătește în fel și chip și chiar cu coajă cu tot – foarte practic. Noi avem pasiune, respect și admirație pentru plăcinta de dovleac. Asta e. Dacă a apucat să ne parfumeze iernile copilăriei, e greu de șters din memoria gustativ-afectivă. Mai avem o relație specială și cu semințele de dovleac, popular denumite „bostane”. Tot din copilărie le știm, căci aveau grijă să pună pe fugă din intestinele noastre oarișce musafiri nepoftiți. Bine, mai acompaniază meciurile de fotbal, dar suntem în bucătărie acum, nu pe stadion.

După Revoluție, odată cu camioanele cu ajutoare, au ajuns la noi și niște borcane cu conținut apetisant – cubulețe de fruct portocaliu – pe etichetele cărora gospodinele au citit cu coada ochiului, un pic de jenă și o ușoară roșeață în obraji: „Kurbis”. S-au repezit curioase și pofticioase, gândindu-se că o fi un compot din cine știe ce fruct exotic, dar dicționarul german-român a risipit vraja ca în basmul Cenușăresei: dovleac! Gustară: murat!!!

Deh, în lume, dovleacul se consumă în fel și chip, iar obiceiurile culinare sunt molipsitoare. Întâi apare preparatul, și dacă are success, îl urmează cuminte rețeta, care se răspândește apoi pe diferite căi. În prezent, suntem în plină epocă de răspândire a supei cremă de dovleac. Se pare că a fost culeasă din Europa, de prin excursii, odată cu zborurile low-cost. Dovleacul murat se pare că nu a prins.

În Austria se poartă supa cremă cu măr și dovleac. Dovleacul își mai găsește locul și în diverse tocănițe care la noi s-ar numi „ghiveci”, numai că sunt cam dulci: un cârnăcior, un cartofior, niște dovleac și niște stafide. Totul cu ceapă prăjită. Dovleacul nu e singur nici măcar în ștrudel. Nu scapă nici acolo de cartofi, mai vin niște stafide și niște nuci. Cu scorțisoară.

Noi facem asocierile în funcție de culori, așa că renunțăm la măr și asortăm dovleacul cu niște amici de betacaroten: cartof dulce și morcov. Ne place portocaliu. Mango? Azi nu.

supa_d_4677Urmăm calea supei și dintre „adevăr” (o supă clasică) și „provocare”, am ales provocare: supă cremă de dovleac cu pere. Alături sunt ingredientele: dovleac Hokkaido, ceapă, pere și lapte.

Unele persoane din anturaj au reclamat dureri de stomac la auzul ingredientelor, dar tot am gătit-o. Am gustat, nu aveți de ce vă teme, parol! E bună, mai ales cu crutoane (de siguranță), dar are gust de desert, un fel de plăcintă de dovleac în stare lichidă.

supa_d_4684 supa_d_4686 supa_d_4687

Dovleac = desert – e adânc întipărit în minte și greu de modificat, prin urmare… ce mă fac, uite că vine gașca cu „trick-or-treat”… Să pun frișcă în supă? Asistența scandează „Plă-cin-tă! Plă-cin-tă!” , pe alee bântuie niște mogâldețe cu dovleci, iar eu am încălecat pe un dovleac și am ajuns de unde am plecat! În bucătăria tradițională adică, luptându-mă cu timpul și Hokkaido-San.

img_8316Vremurile moderne ne-au adus foi de plăcintă și aluat franțuzesc la supermarket, așa că inspirați adânc și dați frâu liber fanteziei.

Nu ne complicăm – doar câteva tăieturi, dovleac și zahăr, atât! Hokkaido este aromat și nici nu lasă multă zeamă, așa că merge foarte bine și fără să fie înăbușit în unt. Bineînțeles, dacă gustul cere scorțișoară, nuci etc., ne conformăm.

img_8320img_8321img_8324

Toamna e muză.

img_8313img_8327img_8329

img_8331

10 – 15 minute în cuptorul preîncălzit (musai), la 200 de grade. Mă rog, cum scrie pe pachet, dar țineți cont și de năbădăile cuptorului.

Treat or trick?

img_8335img_8339

dovleacHalloweenmancareoctombrieplacintaretetasupatoamna

Tamara • 30/10/2016


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Toamnă cu dovleac în supă | ZMEU București

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.