Primăria Parisului a decis ca în ziua de 27 septembrie 2015 traficul auto să fie oprit în 9 dintre cele 20 de arondismente ale orașului. Au fost alese cele mai centrale, aglomerate și vizitate sectoare, tocmai pentru ca publicul să se poată bucura de un oraș curat, cu mai puține noxe și prietenos cu pietonii și bicicliștii. Evenimentul face parte din Săptămâna Mobilității Europene.
Ziua aleasă este o zi de duminică. Primăria a declarat evenimentul ”un pariu nebunesc, dar fezabil.” Încerc să-mi imaginez o astfel de zi în București, unde zilele libere sunt dedicate aproape exclusiv traficului auto: spre mall, spre parc, spre centrele comerciale, spre puținele spații verzi existente. Cei mai mulți dintre cei care folosesc bicicleta doar în weekend, o transportă cu mașina până în parc, ca să evite traficul la care de altfel contribuie. Un paradox balcanic de neclintit. Din anii ’70 de când tot românul se înscria pe listă în așteptarea Daciei mult visate, mașina ne-a devenit cel mai bun prieten. De nelipsit. Orice acțiune care restricționează traficul pe o bucată de stradă produce în weekend ambuteiaje de neimaginat, nervi și multă ură. Nimeni nu înțelege de ce concursul de ciclism, maratoanele sau orice altă manifestare sportivă sau culturală trebuie să treacă prin drumul lor. Chiar așa, de ce?
Ei bine, Parisul, mai mare decât Bucureștiul de câteva ori, mai aglomerat, mai sufocat de mașini, a încercat de-a lungul timpului să oprească fluxul auto, prin interdicții. Întâi au fost cele de parcare în zone centrale, turistice. Apoi cele de circulație în aceleași zone, până când au ajuns la un model alternativ de circulație după numărul par sau impar al mașinii. Nu-mi imaginez că publicul francez nu a comentat, dar cumva a înțeles. Bucuria de a locui într-un oraș mare vine la pachet cu o mulțime de reguli. Iar dacă nu vrei să-ți defileze o coloană de mașini pe sub Tour Eiffel, accepți și câteva reguli mai restrictive. Și uite-așa, Parisul se află pe locul 20 în lista celor mai poluate orașe din Europa, în timp ce Bucureștiul ocupă cu rușine locul 9.
Și nu, problema noastră nu este gratuitatea pensionarilor la RATB, nici numărul insuficient de autobuze sau metrouri, ci indiferența, convingerea că totul ni se cuvine și că “cineva” e dator să curețe după noi, să ne decongestioneze traficul prin măsuri miraculoase, într-un cuvânt să se ocupe. “Cineva”, niciodată noi. Când ai mers ultima dată pe jos?