Știu bine că o astfel de carte (precum și cititorii ei) este judecată după titlu. Nu prea ți-ar veni s-o citești în metrou sau pe plajă lângă partener. Avem atâtea prejudecăți (ca specie, nație, generație) încât e greu să nu-ți treacă prin cap întâi ”Ce-o să zică lumea?!” și abia apoi ”Cât de bună o fi cartea?”. Dar după ce o asculți pe Esther Perel într-una din multele ei prelegeri, nu prea-ți mai pasă care este subiectul cărților ei. Vrei doar să știi mai mult.
Regândirea infidelității nu-și înșeală cititorii. Este o carte despre infidelitate, despre motive, traume și justificări. Despre influențe culturale și bagaj adunat în copilărie. Despre oameni ca indivizi, familie și grup. Despre problemele erei digitale și probleme care nu s-au schimbat de mii de ani. Sunt atât de multe straturi sub poleiala subțire numită infidelitate încât cartea lui Esther Perel poate fi considerată mai degrabă un tratat complex al vieții de cuplu decât o carte despre un singur aspect al ei.
Chiar și așa, printre paginile cărții nu viața de cuplu mi-a venit s-o analizez, nici reacția la infidelitate. M-am trezit în fața unei oglinzi căreia nu-i pot ascunde nimic. Orice justificare e dărâmată pe pagina următoare. Mi-am văzut bagajele adunate de-a lungul timpului răspândite pe lângă mine. Exemplele pe care mi-am bazat așteptările, personajele care mi-au influențat părerile, poveștile care m-au determinat să aleg un drum sau altul. Oricât de stăpâni am fi pe propria persoană, multe din deciziile pe care le luăm și reacțiile pe care le avem sunt datorate influențelor externe. Contextul ne modelează. Fiecare om, situație, gând schimbă ceva. Toate trudesc la a defini ce și cine suntem astăzi.
Și dacă este infinit de greu să înțelegem propriul bagaj, cum am putea să credem că îl înțelegem pe al altora? Regândirea infidelității este o carte despre cel care o citește și despre cum alege el, cititorul, să înțeleagă lumea și pe cei din jurul lui.