Photo by Elle Hughes on Unsplash
După o primăvară nevăzută în care planurile de călătorie nu au depășit – vorba glumei de sezon – Costa del Balconia sau, în cazurile mai fericite, Porto Gardena, iată că a venit și o vacanță cu restricții. Mai multe sau mai puține, impuse sau autoimpuse.
Pentru unii, Italia era una dintre următoarele destinații de vacanță. Toscana cu peisaje pitorești, Liguria cu coloratele Cinque Terre, Veneția – despre care mi s-a spus că nu arată atât de bine ca în poze, căci turismul în masă nu e prea fotogenic – toate sunt amânate din precauție, pentru că uneori, viața e mai importantă decât vacanța.
Puteți ajunge totuși în Italia și să-i străbateți pe îndelete cizma, din vârf până la genunchi, într-un fel ce nu ar încăpea nicicum într-un city break. Ce-i drept, nu cu avionul, nici cu mașina, ci cu ajutorul aromelor meridionale, care nu vă vor duce oriunde, ci drept în ceea ce se cheamă bucătărie italiană, unde nu domnește pasta, așa cum ne imaginăm, nici pizza, ci “Nonna”. Uneori, mai prepară pastele în casă așa cum a învățat de la mama sau de la nonna ei. Și nu, nu sunt carbonara, a la Norma, nici putanesca sau bolognese, căci bucătăria nonnelor depășește mult meniul restaurantelor și limitele impuse de standardele culinare.
Rând pe rând, le veți întâlni pe Lucia, Giuseppina, Maria și alte fermecătoare Pasta Grannies – cum le-a numit Vicky Bennison (autorul culinar din spatele canalului Pasta Grannies) – care fac macarrones de unghia, pici, tagliatelle, cestini, anolini și câte și mai câte și ne demonstrează că frumusețea nu are vârstă, iar zâmbetul și cochetaria nu lipsesc nici la 90 plus.
Cu sau fără ou, din făină specială sau obișnuită, la pasta e omniprezentă la fel ca și familia din jurul Nonnei. Le-a fost mereu alături la bucurie și la necaz și are gust de acasă oriunde în lume. Aluatul de paste este la fel de prețios ca pâinea, iar odihna lui începe cu semnul crucii. Cere răbdare, migală și îndemânare, dar în mâinile nonnelor, totul pare o joacă. Ingredientele se măsoară după priceperea fiecăreia: cu lingura, cu mâna, cu coaja de ou, și numai uneori, mai mult orientativ decât exact, cu cântarul. La urmă, se presară cu parmigiano sau pecorino și… tanto tanto amore!
Pentru că a scrie despre Pasta Grannies nu este suficient, vă invit să o urmăriți pe nonna Letizia – centenara nonnelor – cum face taglierini cu răbdare și cu măsură, deși nu cântărește ingredintele cu exactitate și nu e nici cu ochii pe acele vreunui ceasornic. Cine știe, poate că în acel “cât trebuie” moștenit din generație în generație se ascunde și secretul longevității.
Deși adună secretele pastelor preparate în casă, Pasta Grannies nu este doar o colecție de rețete, ci o lume plină de farmec, emoții, frumusețe și simplitate. Și nu în ultimul rând, este o pledoarie pentru unul din lucrurile mărunte atât de importante pentru care, paradoxal, în lumea în care pastele se găsesc la supermarket, nu mai avem timp: hrana preparată în casă cu migală, răbdare și multă-multă dragoste.
La pasta e pronta! Buon appetito!