Dosar de vacanță în stare de alertă: Comparația, draga de ea

Google și-a făcut un prost obicei de a-mi spune în fiecare seară cum va fi vremea a doua zi. Pe lângă faptul că nu știu cum să-i spun să mă lase în pace, mai am o problemă: comparația. Anunțul domnului Google sună cam așa: 2 grade la tine mâine. Cu 3 mai puțin ca azi. Nu m-ar deranja cele 2 grade, dar faptul că sunt cu 3 mai puțin ca azi mă scoate din minți.

Unii cercetători susțin că rasa umană s-a dezvoltat atât de mult datorită comparației. Nenorocirea cu capra vecinului ne-ar fi stimulat să avem capre mai de soi, fructe mai coapte, grădini mai mari. În același timp însă, comparația ne-a transformat în niște bestii nesătule și pururea nefericite. Oricât de mult am avansa tehnologic, oricât de multe lucruri am avea, nu putem scăpa de nefericirea că altul are ceva diferit. Și nici nu mai trebuie să fie cantitate numărabilă ca în trecut. Dacă avem părul creț , l-am dori drept, dacă e blond, l-am dori brunet, dacă vecinul are mașină roșie și noi gri, e jale. Nu sunt poate cele mai bune exemple, dar înțelegeți idea. Comparația generează nemulțumire, frustrare și ură.

Tot din cauza comparației, draga de ea, am pornit războaie, sfinte sau mai puțin sfinte. Este pricina din spatele intoleranței, a rasismului, a tuturor inechităților sociale care există. Nu putem, orice am face, să ne uităm în farfuria noastră și pace nu are cum să fie. Cu eforturi uriașe, reușim uneori să ne analizăm propria persoană fără a o compara cu alții. Dar și atunci o comparăm cu ce ne-ar plăcea să vedem. ”Acum zece ani erai mai suplă.”, ”Slujba dinainte te plătea mai bine.”, ”Ce vrednic erai când erai tânăr.” Nu, e clar, nu putem fi mulțumiți până nu scoatem comparația din ecuație.

Dar cum să facem asta? Cum să anihilăm ceva ce pare că a dus la dezvoltarea civilizației noastre? Ceva ce este întărit de fiecare dată când vedem o reclamă, deschidem Facebook, intrăm într-un magazin, citim cum va fi vremea? Cum scăpăm de ceva ce este predat în școli mai abitir decât orice materie? Alain de Botton își bazează pledoaria pentru inteligență emoțională pe ideea că toți oamenii sunt prin natura lor defecți. Și toți încearcă să-și ascundă defectele cu orice preț, chiar dacă asta duce la distrugerea celor mai apropiate relații, eșec profesional și nefericire. Mai bine nefericiți, decât vulnerabili, pare a fi mantra civilizației umane.

Dar dacă am înțelege că suntem toți defecți, poate ne-ar fi mai ușor să renunțăm la comparație. Sigur, suntem defecți în diferite feluri, dar primordial suntem nefericiți, frustrați și avem ceva de ascuns. Data viitoare când vedem o reclamă care ne arată un personaj perfect cu o viață perfectă, putem fi convinși că nu are cum să fie totul așa perfect. Și ne mai relaxăm un pic. Când ne va mai spune Google câte grade vom pierde peste noapte, putem fi convinși că zile reci au mai văzut și alții, vești proate de la Google sigur au mai primit și alții și, până la urmă, nici cu gradele alea în plus nu era nimeni fericit. Și putem merge liniștiți la culcare.

E posibil ca oamenii să nu fi ajuns pe Lună fără comparație, dar cu singuranță ar fi fost mai fericiți.

Credit foto Charles Deluvio on Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *