Tot mai mulți psihologi ne avertizează că adicția poate avea multe fețe, nu doar cele cu care suntem obișnuiți. Asta pentru că o adicție este o modalitate de evadare inconștientă și se pare că avem multe lucruri de care vrem să fugim. Cumpărăturile intră în această categorie de adicții voalate. Nu ni se pare că avem o problemă până când nu rămânem fără spațiu în dulap, în cămară sau chiar în casă. Și chiar și atunci avem tendința de a da vina pe dulap, cămară, casă. Dacă însă suntem dispuși să acceptăm că am putea avea o altfel de problemă, sunt câteva soluții care ne pot ajuta să fim atenți atunci când facem cumpărături și să nu ne lăsăm purtați de val. Experții ar numi asta mindful shopping.
Soluția Unul în plus, unul în minus
Una dintre cele mai vehiculate soluții de control asupra cumpărăturilor este Unul în plus, unul în minus. Pe scurt, atunci când vrei să cumperi un produs de orice fel ar fi el, gândește-te la cel produs pe care deja îl deții ești de acord să renunți.
Metoda se aplică extrem de ușor produselor care se consumă repede, cum ar fi produsele alimentare, cosmeticele și produsele de curățenie (da, cu toții avem fixurile noastre). Atunci când iei din cămară și desfaci ultimul pachet de făină sau ultima sticlă de ulei, este timpul să cumperi un înlocuitor. Când flaconul de cremă de față sau de pastă de dinți e pe sfârșite, ai verde la cumpărat unul nou.
Devine un pic mai delicat când vrei să cumperi o tigaie nouă sau o haină. Nu vei dori să arunci lucruri pe care încă le porți și îți plac, ceea ce te va face să renunți la a cumpăra produse noi de dragul de a cumpăra.
Soluția Marie Kondo: Îmi aduce bucurie sau nu?
Să te întrebi înainte de o achiziție dacă într-adevăr îți trebuie și îți aduce bucurie este metoda promovată de Marie Kondo. Funcționează, dar trebuie să fii cinstit. Dacă e ceva ce poți face, încearc-o. Dar ține minte că bucuria din viața ta nu ar trebui să vină din achiziția de produse sau alți factori externi.
Soluția cu așteptare
Soluția cu așteptare se potrivește mănușă cumpărăturilor online. Suntem atât de bombardați cu reclame, încât e foarte ușor să cedăm tentației și să mai comandăm ceva inutil din confortul casei noastre. Metoda constă în a adăuga produsele dorite în coșul de cumpărături și a le lăsa acolo, la dospit, pentru câteva zile. Îți poți alege singur numărul de zile, dar lasă măcar o săptămână să treacă până când reevaluezi dorința de a avea acele produse. De cele mai multe ori, fie vei uita de ele, fie vei constata că a fost o poftă trecătoare.
Soluția cu analiză externă
Uită-te după semne pentru a fi cu adevărat prezent și conștient de cumpărăturile pe care le faci. Un semn bun este cât de multe produse similare ai deja. Funcționează pentru cosmetice, cărți necitite, haine, obiecte de decor, ustensile de bucătărie și multe altele. După o sesiune de curățenie în dulap, cheful de a cumpăra haine noi va dispărea complet, promit. După ce petreci ore bune ștergând praful prin sertarele și dulapurile din bucătărie, dacă îți propune cineva să cumperi și doar o linguriță, vei fugi în direcția opusă.
Un alt semn este lipsa produsului în stoc. Îmi place să cred că atunci când mă îndrept spre raftul cu dulciuri din magazin și ciocolata mea preferată lipsește, Universul încearcă să-mi spună ceva. Și nu, nu-mi spune să cumpăr altceva, ci că e cazul să-mi reevaluez deciziile.
Semnele pot fi foarte personale. Poate spargi o farfurie pentru că ai prea multă veselă înghesuită într-un sertar. Poate dai peste un articol despre minimalism fix când te îndreptai spre site-ul de cosmetice preferat. Poate brusc ți se pare că parfumul tău miroase mai bine azi. Ascultă-ți intuiția.
Soluția cu introspecție
Cea mai dificilă, dar eficientă soluție este (mereu) introspecția. Faptul că vrei ceva cu atâta ardoare nu este niciodată doar despre o ciocolată, un parfum, ultimul model de telefon sau câte sticle de ulei poți căra. Dacă respiri adânc și te întrebi de ce ai nevoia, pofta sau dorința asta, ai șanse bune să afli răspunsuri la întrebări grele și să faci pace cu aspecte mult mai importante din viața ta. Fii sincer cu emoțiile tale. De ce ești plictisit și te distrezi prin magazine? De ce te temi că vei rămâne fără ulei? De ce te doare să porți hainele pe care le ai deja? Undeva, acolo înăuntrul tău, există ceva ce trebuie adresat cu atenție și compasiune, nu cu o cumpărătură.
Gânduri de final
Soluțiile propuse nu sunt singurele posibile, bineînțeles. Mai mult, funcționează foarte bine împreună, creând un filtru impenetrabil și ajutându-te să-ți schimbi stilul de viață, să creezi obiceiuri sănătoase și să te înțelegi și asculți mai bine. Schimbarea este mereu un soi de dans, cu pași înainte și înapoi. Important e să mergi înainte per total, nu să-ți dai cu tigaia în cap (fie ea și una nouă) de fiecare dată când faci un pas înapoi.
Photo by Mike Petrucci on Unsplash