A venit primăvara! Nimic nou, căci este deja aprilie, dar nevoia de clorofilă este încă la cote înalte și întrebarea “ce mâncăm azi?” are ca răspuns “ceva, dar să fie și un pic verde”. Niște salate?
De exemplu, rucola (Eruca Sativa) – o altă fiță ce a pătruns de curând în supermarket și, de acolo, în farfuriile noastre, cel mai probabil, pe filiera Italiana, altfel i-am fi spus “rochetă” sau “raucă”. Chiar și în Europa consumul ei este un trend relativ recent, cam de prin anii ’80, din seria “hai să mai găsim ceva comestibil”.
Avem și noi o plantă cu frunze amărui – păpădia – dar, deși o întâlnim ocazional în unele rețete culinare, nu am găsit-o niciodată nici la supermarket, nici la aprozarele de pe vremuri. Păpădia are locul ei onorabil și bine stabilit la Plafar, de unde o cumpărăm și o consumăm mai mult de nevoie, căci se zice că ar trata diferite afecțiuni și ar mai ajuta și la pierderea în greutate (dacă nu au “ajutat” deja afecțiunile). Poate doar curentul raw vegan să o mai scoată la rampă în vreun smoothie miraculos (adică detoxifiant, revigorant, remineralizant etc. etc.).
Rucola nu e păpădie, deși frunzele seamănă un pic. Nu sunt nici verișoare, nici surori, nici măcar din aceeași familie, căci rucola este rudă cu conopida, broccoli și varza. Culmea, era cunoscuta și la noi, face parte din flora spontană și se numește “voinicică”. Sună chiar poetic, nu-i așa? Avantaj clar în fața păpădiei, căci sandviș cu brânză și curu-găinii nu cred că se laudă cineva că și-a luat la pachet.
Rucola e comestibilă și aceasta se știe încă din antichitate. Pe-atunci era consumată și recomandată ca afrodisiac (există dovezi în acest sens într-un poem de-al lui Vergiliu) motiv pentru care ulterior, în Evul Mediu, a fost interzisă cultivarea ei în mănăstiri.
În prezent, se găsește la supermarket, nu la sexshop, așa că o adăugăm cu inocență în salatele noastre, fie că e post sau nu, și o asezonăm pasional cu ulei de măsline și zeamă de lămâie sau oțet balsamic.
Una peste alta, rucola nu este deloc pretențioasă și poate fi un aliat de nădejde în bucătărie atunci când timpul nu permite creații complicate. Cum unele ingrediente din zilele noastre și-au pierdut gustul prin laboratoarele geneticienilor, rucola e binevenită cu gustul ei ușor amărui și chiar o ușoară aromă de nucă (dacă avem un pic de imaginație, suntem indulgenți și ne autosugestionăm un pic).
“Recolta” de astăzi cuprinde salată verde, ceapă verde, rucola (verde), roșii (roșii, nu ca aici) și ridichi (tot roșii).
Salata de primăvară – adică salată verde și ridichi (eventual ceapă verde) – are deja gust, așa că am preferat să asortăm rucola doar cu salata verde și să stropim regulamentar-meridional amestecul cu ulei de măsline și oțet balsamic. Lipsea totuși contrastul, drept pentru care am adăugat câteva roșii cherry și nu numai – și gata!
E primăvară, înnebunesc salcâmii și pofta de… viață vine de la rucola. Hm, hm!
Poftă bună!