Se vorbește mult despre pâine, rețete, înlocuitori, lipsa de drojdie și nevoia noastră ancestrală de pâine. Nu am muri de foame fără pâine, nici mâncarea nu ar fi mai fără gust. Nutriționiștii n-o agreează prea mult. Dar cumva lipsa ei ne creează un mare disconfort. De ce suntem atât de legați de pâine?
Lucrurile la care renunțăm cel mai greu sunt lucrurile care ne trezesc amintiri, pe care le legăm de anumite experiențe și trăiri. Pâinea a fost acolo pentru noi încă de la început. ”Mănâncă cu pâine”, spunea mama sau bunica, din dorința de a-ți umple burta cu ceva în vremuri nu tocmai bogate. Mai târziu plecam la școală cu sandvișuri în geantă. Este un pic de confort în pâine, mult mai mult decât valoarea ei nutrițională. Dar toate astea s-au întâmplat demult, de ce încă mai suntem atașați de ea?
Cred că secretul este în preparea ei. În vremuri ca acestea, când drojdia nu era de găsit, procesul începea cu a face maiaua. Un proces de durată, care necesită atenție și grijă. Abia după câteva zile puteai încerca să faci pâinea. Aluatul se frământă, se mângâie, se așteaptă, se urmărește, se dorește, se plănuiește, se speră. Rețeta de la Pain Plaisir durează în jur de opt ore. Asta după ce ai așteptat maiaua vreo săptămână și o mai pregătești cu 12 ore înainte să faci pâinea.
După toată aceasta muncă mirosul de pâine coaptă te emoționează. Îi cunoști fiecare fibră. Ai crescut alături de ea. Ai transpirat alături de ea. Îi vezi reflexia în ochii celor dragi. Ai făcut minunea. Tu. Și-atunci procesul e desăvârșit. Și amintirea. Așa și-a făcut pâinea loc în casele și-n sufletele noastre. Dar nu ingredientele sunt secretul, nici gustul. Magia este în proces.
Folosește pâinea ca terapie. Poți încerca cu orice alt fel de mâncare sau acțiune. Ceva în care să pui suflet, ceva care să ceară atenție și grijă și drag. Este un proces de durată, dar aduce liniște, răbdare și prezență. Crești ca maiaua, încet, la soare, prezent în fiecare clipă.
Credit foto Nadya Spetnitskaya on Unsplash